
Legea nr. 55/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 396/15.05.2020, în vigoare din 18.05.2020, cuprinde măsuri în domeniul insolvenței:
1. Pe durata stării de alertă, debitorul are doar posibilitatea, iar nu obligația să introducă o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
2. Pe perioada stării de alertă, creditorii pot să introducă o cerere de deschidere a procedurii insolvenței numai după încercarea rezonabilă de încheiere a unei convenţii de plată, dovedită cu înscrisuri comunicate între părţi prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice.
3. Valoarea-prag a creanței a fost majorată la 50.000 lei, atât pentru debitor, cât și pentru creditori, aplicabilă pe durata stării de alertă.
4.pe perioada stării de alertă nu se mai aplică prevederile conform cărora la cererea debitorului de deschidere a procedurii creanța bugetară trebuie să fie sub 50% din total pasiv (s-a suspendat teza finală din art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014).
5.Pentru debitorii aflați în perioada de observație la data intrării în vigoare a legii, perioada de observație se prelungește cu 3 luni.
6. Termenul de depunere a planului de reorganizare se prelungeşte cu 3 luni, inclusiv în cazul în care termenul de depunere a planului a început să curgă.
7. În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii poate fi depus un plan de reorganizare modificat, în cazul în care, la data intrării în vigoare a legii, era depus un plan de reorganizare, dar urmare a efectelor pandemiei s-au modificat perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului. Administratorul judiciar va notifica creditorii asupra acestei intenţii, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii.
8. Durata planului de reorganizare poate fi de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii, fără a depăşi o durată totală a derulării planului de 5 ani, pentru debitorul care şi-a întrerupt activitatea total/parţial ca efect al măsurilor adoptate de autorităţile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, pe durata stării de urgenţă şi/sau de alertă.
Art. 46-52 din Legea nr. 55/2020 pot fi accesate la adresa https://bit.ly/3dUmaOv

Insol Europe

